Extras din lucrarea ,,Pufeștii Vrancei,150 de ani de învățământ” –prof.dr. Nicolae DAMIAN, editura TERRA FOCȘANI:
,,Poziţia geografică. Comuna Pufeşti este încadrată administra-tiv Judeţului Vrancea, în partea de nord-est, la o distanţă de 34 km faţă de oraşul reşedinţă Focşani şi la 244 Km faţă de capitala ţării – Bucureşti. De asemenea, cele mai apropiate oraşe sunt: la nord, Adjud, la o distanţă de 8 km, la sud Mărăşeşti, la distanţa de 11 km. Raportată la unitatea de relief Munţii Carpaţi, comuna este situată la 80 km, iar faţă de confluenţa Dunăre-Siret, se află la o distanţă de 120 km. Comuna este situată la confluenţa râurilor Siret cu tributarul [afluent n. a.] său Trotuş.
Vecinii comunei sunt: la Nord: Comuna Rugineşti şi Munici-piul Adjud, la Vest Comuna Păuneşti, la Sud satele componente ale Oraşului Mărăşeşti, iar la est, limita cu Judeţul Galaţi o for-mează Râul Siret.
Centrul administrativ al comunei este satul reşedinţă Pufeşti. Comuna are o suprafaţă de 56,42 kmp, cuprinzând şi satele Cio-rani – spre sud, respectiv, Domneşti şi Domneşti Târg, spre nord.
Relieful. Comuna este aşezată altitudinal la 175 m, în zona de joncţiune a unor mari unităţi de relief: la est Podişul Central Moldovenesc – Colinele Tutovei (Piemontul Poiana Nicoreşti); la vest – o zonă piemontană -, piemontul Zăbrăuţi situat la exteriorul Subcarpaţilor de Curbură, iar spre sud, zona de contact cu Câmpia Siretului Inferior – partea de nord a Câmpiei Române.
Întregul teritoriul se află situat în Culoarul larg al Siretului, dominat de lunca de origine comună a râurilor Siret şi Trotuş, de terasele Râului Siret spre vest.
Din punct de vedere morfologic, domină formele de acumu-lare, aluvionare precum: lunca, terasele de acumulare, Siretul divagând puternic spre est până în zona de contact cu Podişul Central Moldovenesc, malul fiind unul abrupt; Piemontul Zăbră-uţi. Lunca largă a Siretului este comună cu a Trotuşului, mani-festându-se prin numeroase despletiri, braţe părăsite – zătoane, renii. Atât lunca inferioară, albia, cât şi întregul relief sunt modificate antropic. În luncă s-a construit un lac de acumulare cu baraj hidroenergetic, un dig de protecţie şi câteva canale de pro-tecţie. Antropizarea este omniprezentă, pe terase se suprapun aşe-zările, căile de comunicaţie, magistrala feroviară Bucureşti-Suceava şi Drumul European E85. Relieful este modelat prin muncile agricole, plantaţiile viticole. În Lunca Siretului a existat şi o zonă de exploatare a materialului aluvionar (balastieră), în pre-zent abandonată. Construirea Lacului hidroenergetic Călimăneşti, a determinat ca acesta să devină nivel de bază şi versantul abrupt al Podişului Central Moldovenesc să fie supus unei intense scur-geri acvatice în urma precipitaţiilor, a topirilor de zăpezi. Împre-ună cu despădurirea rapidă s-a determinat o intensă denudaţie și apariţia unor alunecări de teren. Intervenția antropică a determinat modificări ale peisajului natural.
Terasele sunt cele de 5-7 m, neinundabile, pe acestea fiind po-ziţionate aşezările, respectiv terase superioare de 15-18 m şi 40-45 m, la acestea adăugându-se o parte din prima terasă a Trotuşului situată pe partea dreaptă a acestuia.
Relieful neaccidentat, sub formă de terase, a permis acumula-rea apelor din zona piemontană, sub forma pânzelor freatice, a permis utilizarea sa agricolă prin culturi variate, fiind o premiză în dezvoltarea aşezărilor.
Structura litologică este formată la suprafaţă din depozite ce aparţin cuaternarului. În Lunca Siretului aluviunile stau pe un fundament structural tot aluvionar, dar de vârstă pliocenă, format din: argile, marne nisipoase, concreţiuni calcaroase, marne cenu-şii, compacte. Fundamentul este format şi din roci metamorfice: cuarţite şi micaşisturi, uneori aduse la suprafaţă şi integrate prun-dişurilor. Prundişurile şi nisipurile au o grosime diferită. Prun-dişurile sunt alcătuite din roci sedimentare: microconglomerate, gresii şi calcare. Observăm materiale aluvionare ce au putut fi folosite de primele comunităţi umane instalate aici. Acestea au caracteristica de a putea fi prelucrate pentru obţinerea unor arme şi unelte (vârfuri, pumnale etc., dar destul de dure pentru a nu se sparge la folosirea lor. Materialul argilos este regăsit în depozitele de ceramică nearsă descoperite pe teritoriul comunei noastre.
Reţeaua hidrografică este formată dinRâul Siret şitributarul său Trotuş. Pârâul Boul, integral amenajat hidrotehnic, cu îndiguire și praguri deversoare; având 12 km lungime şi o suprafaţă bazinală de 40 kmp. Caregna este un pârâu cu 26 km lungime, 79 kmp. Lacurile sunt ca geneză naturală: braţe părăsite – Vlădoaia (recent amenajat și introdus în circuitul pescuitului sportiv), Zăton sau antropice: Lacul hidroenergetic Călimăneşti, iazul din Domneşti, în prezent supus eutrofierii – invadării cu vegetaţie specifică şi un heleşteu în apropierea Drumului European E 85.
La Nord de Satul Domneşti, un pârâu se varsă în Râul Trotuş, de fapt un şanţ de apărare săpat în perioada Primului Război Mondial ca strategie defensivă, aşa cum hidronimul îl demonstrează – ,,Anticar’’.
Pânza freatică este la suprafaţă, apărând la doar 0,5 m în sol; în luncă sunt puncte de băltire şi sărăturare. Sunt cazuri când în urma unor sondaje cu scopul găsirii unor depozite de hidrocarburi şi gaze, apele au ieşit la suprafaţă cu presiuni, fapt datorat acumulărilor hidrice din zona piemontană. O astfel de zonă este şi punctul ,,la sondă’’ din Domneşti, însă în acest sat mai există două astfel de izvoare.
În decursul timpului, cele două râuri au produs inundaţii, de-terminând strămutarea Satului Domneşti, cea mai gravă astfel de inundaţie producându-se în perioada anilor ’60.
Aşadar, o structură hidrografică complexă, favorizantă dezvol-tării comunităţilor umane. Se ştie, cum este şi logic, una dintre ce-rinţele omului sedentar a fost existenţa surselor permanente de apă.
Climatul este unul temperat continental cu influenţe continen-tale, ce generează ierni generoase şi veri secetoase, canalizarea maselor de aer scandinavo-baltic prin culoarul Siretului.
Circulaţia vestică impune apariția unor vânturi calde, uneori Carpaţii Orientali contribuind la apariţia unor vânturi de tip feohn, iar. La fel dinspre sud, pătrund mase de aer cald.
Temperatura medie anuală este de 9,5ºC, iar temperatura me-die a lunii iulie este de aproximativ 21ºC. Regimul precipitaţiilor este de 617 mm/anual. Nu trebuie să neglijăm apariţia unor feno-mene climatice accidentale, precum precipitaţii abundente într-un timp scurt: grindină, brume timpurii, îngheţ târziu, secete accentu-ate. Astfel de fenomene climatice sunt tot mai specifice ultimei decade de timp din prezent.
În peisaj, caracteristicele climatice (temperaturi, vânturi), se reflectă printr-o varietate de culturi agricole: cereale, sfeclă de za-hăr şi tutun – dispărute din cultură după 1990 -, viţă de vie (con-diţiile climatice sunt coroborate şi cu expoziţia versanţilor, în a-cest caz), legumele (fapt datorat şi existenţei aportului hidric) etc.
Învelişul edafic cuprins între limitele administrative ale comunei, este condiţionat atât de factorii naturali cât şi de activi-tatea antropică. Tipologic, întâlnim următoarele clase de soluri: molisoluri, argiluvisoluri, soluri hidromorfe şi soluri cu un profil neevoluat (desfundate, trunchiate). Factorii naturali ce condiţio-nează dezvoltarea solurilor, în mod deosebit relieful la nivel micro şi macroscalar, dar şi climatul, determină o modificare a proceselor pedogenetice, în sensul desfăşurării zonale a tipurilor de sol.
Concret, stratul aluvionar cu structură granulară de dimensi-une mare, expoziţia versanţilor, umiditatea şi aportul hidrografic, pânza freatică, temperaturile, sunt factori pedogenetici cu un aport semnificativ în situaţia existenţială a suportului edafic existent în această zonă.
În zonele de luncă ale Trotuşului şi Siretului, datorită unui aport hidric maxim, s-au format solurile care nu respectă zonalitatea, caracterizate prin procese de gleizare prin acumularea de material aluvionar (formarea, în unele cazuri a protosolurilor), având un profil de humus cu o extensiune verticală minimă. În zona piemontană subcarpatică există soluri de tip zonal, cum sunt cele din clasa argiluvisolurilor, caracterizate printr-un proces de levigare pe terasele Râului Siret. Solurile sunt din clasa molisoluri şi au o fertilitate normală.
Soluri, de tipul celor desfundate, au caracterizat zona piemon-tană, de glacis subcarpatic, unde au fost înfiinţate plantaţii de viţă de vie. La realizarea acestor plantaţii, profilul de sol a fost întors pe o adâncime de aproximativ 30 până la 50 cm.
Concluzionând, se observă că solurile cu fertilitate (cernoziom cambic, tipic) se localizează pe relieful fără declivitate – poduri de terase, lunci neinundabile, având un conţinut humic mijlociu şi bogat.
O altă caracteristică a solurilor este reacţia acidă până la slab acidă, dar şi neutră, alcalină. Textura este una lutoasă, luto-nisi-poasă si cu aluviuni de dimensiuni granulometrice variate.
Vegetaţia. În domeniul specialiştilor, suprafaţa comunei aparţine din punct de vedere geobotanic Regiunii sud-estice, caracterizată prin prezenţa pajiştilor stepice şi a ecosistemelor de stejar pufos şi brumăriu, iar din punct de vedere fitogeografic, aparţine Provinciei Dacice, respectiv Subprovincia Daco-Moesică, caracterizată prin vegetaţia de stepă şi silvostepă.
Tipurile de vegetaţie caracteristice teritoriului ce îl studiem sunt pajiştile de câmpie ce sunt integrate vegetaţiei zonale, dar şi azonale, reprezentate prin pajiştile de luncă. Speciile sunt de pro-venienţă eurasiatică, de la graminee: păiuş (festuca valesica), pir (agropyron repens), peliniţă (artemisia austrica); până la dicotiledonate. Activitățile antropiice au determinat înlocuirea vegetației naturale prin culturi agricole.
Fauna. Teritoriul Comunei Pufeşti este situat la întrepătrun-derea zonei de pădure (în vest, etajul pădurii de foioase), cu cel de silvostepă şi stepă, cu vegetaţia azonală (de zăvoi şi luncă).
Astfel, fauna este una diversă. Insecte şi rozătoare, mamifere de talie mare, nevertebrate (miriapode, gasteropode, fluturi etc.), ihtiofaună (şopârle şi şerpi), amfibieni (broaşte), acvifaună şi avifaună, unele dintre acestea, aflate sub protecţia legii.
Elementele de avifauna, au ca mediu existenţial, Lunca Siretu-lui şi Trotuşului, lacul antropic Siret-Călimăneşti, grădinile şi terenurile cultivate. Acestea sunt: mierla (turdus merula), turturica (streptopelia turtur), guguştiucul (streptopelia decacta), graurul (sturnus vulgaris), piţigoiul (parus major), cucul (cuculus canarus), ciocănitoarea (dendrocopos syriacus), vrabia (passer domesticus), cioara (Corvus frugilegus ).
Prin apariţia Lacului antropic Călimăneşti cu extensiunea sa teritorială, a unor bălţi, au determinat crearea unui ecosistem ce a devenit tot mai populat uneori permanent, cu numeroase păsări: raţe şi gâşte sălbatice. A devenit tot mai comună: barza (ciconia ciconia), aceasta creinduşi cuiburi pe stâlpii de electricitate. Sunt şi păsări ce suscită interesul vânătorilor: fazanul (Phasianus colchicus), prepeliţa (Coturnix coturnix). De interes cinegetic sunt şi iepurele (lepos europaeus), mistreţul (sus scrofa), vulpea (canis vulpes), uneori căprioara (caprelus caprelus). În pădurile din apropiere, pot apărea şi lupii (canis lupus).
Rozătoarele s-au adaptat la mediul antropizat, găsindu-şi hrana în culturile agricole. Acestea sunt: hârciogul (ciretus ciretus), şoarecele de câmp (apodemus agrarius), popândăul (citellus citellus), cârtiţa (Talpa europaea).
Acvifauna are un mediu propice în râurile Siret şi Trotuş, în Lacul de acumulare Călimăneşti, iazuri şi bălţi. Unele dintre aces-tea au fost concesionate pentru pescuitul sportiv, amenajate turistic. Luciul de apă este o sursă de venituri de subzistență pentru familii nevoiaşe, în alte cazuri braconajul devine un feno-men aflat în atenția autorităților. Iazul din Satul Domneşti, în tre-cut populat cu exemplare de crap, s-a colmatat nemaifiind dragat, din păcate a devenit o imensă groapă de gunoi. Elementele de avifauna sunt: crapul (Cyprinus carpio), bibanul (Perca fluviatilis), ştiuca(Esox Lucius), mreanul (Barbus barbus), somnul (Silurus Glanis), ţiparul (Misgurnus fossilis) şi amfibienii.
Concluzionând, o faună diversificată şi bogată ce a asigurat un suport existenţial traiului de zi cu zi pentru comunităţile din această zonă.
Vestigii istorice – atestarea unei străvechi locuiri. Cele mai vechi urme de locuire a unei comunităţi umane, pe teritoriul co-munei noastre datează din neolitic, în urmă cu aproximativ 4500 ani î.e.n. Urmele neolitice aparţin Culturii Cucuteni, alături de ce-ramică fiind descoperite prin săpături arheologice şi dălţi, săpăligi, cuţite, fusaiole, greutăţi, toate acestea exprimând foarte clar tipul de activităţi întreprinse de aceste comunităţi. Însă descoperirea deosebită a Culturii Cucuteni, a fost realizată în anul 1931 de către învăţătorul Petru N. Iov. Acesta a găsit în punctul ,,Cetăţuia’’, din Domneşti – Sat, în Lunca Siret – Trotuş, un vas antopomorf de culoare roşie, ornamentat cu motive pictate de culoare neagră.
Vasul a fost predat Liceului ,,Unirea’’ din Focşani, acolo unde se încerca constituirea unui muzeu regional, primul din fostul Judeţ Putna. Dimensiunile vasului sunt: înălţimea de 29,5 cm, diametru median de 16 cm şi diametrul gurii de 9 cm. Acest vas, conform Coliu Em. se situează în faza B din Cultura Cucuteni.
În prezent, vasul nu se află în patrimoniul Muzeului Judeţean Vrancea, astfel că nu avem cunoştinţă despre locul unde se află acesta. În depozitele muzeului judeţean există câteva cioburi de ceramică cucuteniană, dar care nu pot constitui vase.
Tot în această localitate, au mai fost întreprinse cercetări de acelaşi Victor Bobi în perioada 1970-1972, în punctul ,,La Brazi’’.
Zona reprezintă un mal abrupt din Lunca Siret-Trotuş, cu o elevaţie uşoară de 10 m, dar care a fost reamenajat pentru culti-varea agricolă. Suprafaţa de câteva hectare este presărată cu fragmente ceramice (neîntregibile) din pastă de lut ars, cu periodicizare: neolitic (Cultura Cucuteni, fază neprecizată), fierului (La Tène) şi Culturii Carpice. Cercetări s-au mai întreprins în punctele: ,,Pe Curte’’ unde au fost recoltate resturi ceramice aparţinând perioadei geto-dacice, a Culturii Carpice şi Evului Mediu, ,,La Arini’’, la sud-est de Satul Domneşti, unde s-au găsit resturi ceramice ale Culturii Carpice.
La Pufeşti a fost descoperită o aşezare de tip Monteoru din fazele II-a şi II-b, poziţionată pe terasa inferioară a Siretului, ocupând o suprafaţă de aproximativ 10 ha în punctele ,,Fântâna din câmp’’ şi ,,Ţintirim’’. În urma unor cercetări de suprafaţă au fost descoperite mai multe locuinţe distribuite neuniform, sub forma unor movile uşor aplatizate, aflate la distanţe de 25-30 m între ele. La o distanţă de 1,5 km faţă de ,, Fântâna din Câmp’’ şi de doar 500 m faţă de ,,Ţintirim’’ , pe locul cu numele ,, Hăţaş’’ (,,Hăţiş’’), au fost identificate şase movile având un diametru de 35-45 m. Au fost cercetate, în anul 1969, două movile, fiind des-coperite 7 locuinţe de mari dimensiuni. Pereţii locuinţelor erau alcătuiţi dintr-un schelet lemnos, din nuiele subţiri, bârne groase, toate acestea formând o reţea peste care era aplicat un strat cu o grosime de 20-45 cm, format din pleavă, frunze amestecate cu lut.
Pereţii interiori erau mai bine finisaţi. În aceste movile au fost descoperite, gropi cu resturi menajere, resturi de scoici şi melci, unelte din os deteriorate, unelte din piatră sau corn, fragmente ceramice, bucăţi de chirpici din pereţii locuinţelor, cărbuni şi cenuşă. De asemenea, într-o movilă au fost descoperite o oase fragmentate, boabe de grâu, fragmentele unui vas, precum şi o groapă de cult. Este posibil ca în acest loc să se fi întreţinut şi un foc sacru, deoarece pereţii şi fundul vasului aveau urme puternice de arsură, cenuşă şi cărbune.
Uneltele din piatră, os şi corn, obiectele de podoabă, ceramica, alături de celelalte izvoare arheologice descoperite, formează un inventar variat şi numeros ce demonstrează o intensă şi perma-nentă locuire pe teritoriul comunei noastre.
O altă descoperire importantă s-a realizat tot pe teritoriul Satului Ciorani, la aproximativ 1 km distanţă spre Vest, de o parte şi alta a Drumului European E 85. Profesorul Udrescu Titus a scos la suprafaţă 8 (opt) seceri, din care 7 (şapte) cu cârlig, iar una cu două orificii pe limba de la mâner.
Toate satele comunei sunt atestate documentar în secolul al XVII-lea. Un act datat 1 mai 1623, scrie: ,, Eu Vasile şi Iordachia şi cu Ioniia şi Tudora înşine mărturisim cu acestu zapis al nostru cum am vândut partea noastră de ocină din sat din Ciorăni, dintr-un bătrân a treia parte din Ciorăni lui Dumitraşco Buţii…’’.
Satul Pufeşti este atestat documentar la 25 decembrie 1683, pe timpul domnitorului Duca Vodă, (a treia domnie 1678-1683), în timpul luptei pentru domnie dintre Petriceico Vodă şi Duca Vodă, la care participau cazacii şi polonii. ,,…şi au năvălit să intre în ograda casei unde era Duca Vodă, şi n-au putut. Şi aşia, în două trei rânduri dând năvală nemica n-au isprăvit, că au sosit şi cazacii şi el fugind, l-au gonit până la Pufeşti, la o pădure’’.
Satul Domneşti este atestat în anul 1626, fiind una dintre cele mai importante aşezări din ţinutul Putnei, datorită curţilor domneşti ce au aparţinut domnitorilor Eustaţie Dabija (1661-1665) şi Gheorghe Duca, dar şi datorită ,,intensificării relaţiilor economice şi social-culturale dintre provinciile româneşti în întreaga epocă feudală a determinat înflorirea unor aşezări ale Ţinutului Putnei, cum ar fi Domneşti, însă din prima jumătate a secolului al XVII-lea (atestat în anul 1626)’’.
Călătorul Paul de Alep trecând prin Moldova, în timpul dom-nitorului Gheorghe Ştefan 1653-1658, scria despre satul Dom-neşti: ,,Joi seara (16 octombrie 1656) am ajuns într-un sat apar-ţinând marelui vornic al cărui nume este Dabija. Aici, potrivit poruncilor domnului, ni s-a arătat mare cinste după cum ni s-a arătat şi în ziua următoare, într-un mic sat aparţinând aceluiaşi boier, unde se află un palat mare aşezat pe malul unui râu lat, pe un loc înalt şi vesel’’.”